Dinamo a pierdut primul amical al iernii, scor 0-1 cu Dynamo Dresden, locul 18 din liga a doua germană, iar jucătorii au încercat și altă meserie.
Mihai Popescu (26 de ani) s-a jucat cu o cameră de filmat, dar nu se gândește încă să se reprofileze.
„Momentan nu-mi schimb meseria. Avem salariile la zi si aici, nu doar in presa. Poate peste cativa ani cine stie…”, a spus jucătorul.
Unicul gol ar partidei a venit în minutul 23, după ce Mihai Popescu a făcut henț în careu, iar arbitrul a dictat penalty pentru nemți. Ebert l-a învins fără probleme pe portarul Cătălin Straton.
„A fost un meci bun, zic eu. Nu știu dacă a fost sau nu penalty. Nu mai contează, ne-am făcut antrenamentul, mă bucur că suntem toți sănătoși. Mergem la hotel, ne odihnim și de mâine îi dăm drumul la treabă. Facem greșeli, suntem obosiți pe baza antrenamentelor. Trebuie să fim concentrați la ceea ce facem. Sunt grele calculele clasamentului, pentru că avem de câștigat toate meciurile și ceilalți ar trebui să se încurce”, a spus Mihai Popescu, după meci.
Întrebat despre plecarea lui Dan Nistor, Mihai Popescu a recunoscut că a fost surprins de decizia conducerii lui Dinamo: „Nistor a fost un jucător important pentru noi, dar acum a plecat, îi urez multă baftă. Viața merge înainte cu sau fără el trebuie să ne facem treaba și probabil vor veni alți jucători. Dacă nu, suntem noi și trebuie să ne facem treaba. Sincer, nu mă așteptam să fie vândut, mai ales pe suma pe care a fost vândut”.
Și Denis Ciobotariu o va părăsi pe Dinamo, iar Popescu a trimis „săgeți” către conducerea din„Ștefan cel Mare”: „Nu știu nimic. În momentele de față ar trebui să ținem cât mai mult jucătorii mai vechi, pentru că trebuie să formăm o echipă. Dacă cei din conducere consideră că este ok pentru club să vândă un jucător destul de tânăr este treaba lor și ei știu ce au de făcut. Pentru liniștea noastră, prioritar ar fi să avem banii la zi, dar în România este mai greu”.
Mirel Rădoi, noul selecționer al echipei naționale, a fost prezent la meci, dar Mihai Popescu le transmite un mesaj colegilor: „Mă bucur că a venit să ne vadă. Întâi trebuie să ajutăm echipa să urce în clasament și apoi să ne gândim la echipa națională”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER